The Lincoln Lawyer [2011]

            Acum câteva seri am revăzut un film care mi-a plăcut destul de mult (şi la vremea lui şi acum), deşi nu pot să spun cu exactitate de ce. Spun asta pentru că, la prima vedere (sau, mă rog, prima citire a sinopsis-ului) nu pare a fi cine ştie ce – povestea e originală doar ca subiect propriu-zis, nu şi ca temă, sunt destule capete de afiş, dar nu monştri sacri ai Hollywood-ului şi cu toate astea, filmul ăsta a avut ceva special şi dacă stau să mă gândesc bine, îmi dau seama ce anume, dar nu vreau să intru chiar de acum în detalii. Vă spun doar că o să vorbesc astăzi despre „The Lincoln Lawyer”.

Că tot vorbeam de cast mai devreme, o să epuizez rapid aspectul ăsta şi o să vă spun că în film îi avem pe Matthew McConaughey (pe care eu l-am mai văzut în mai multe filme, mai toate cu roluri uşurele şi simpluţe, gen „Fool’s Gold” sau „Ghosts of Girlfriends Past”), Marisa Tomei (dau două exemple, unul dintre primele filme în care a jucat, „My Cousin Vinny” şi unul dintre ultimele, „Crazy, Stupid Love”), Ryan Philippe (eu îl ştiu din „Cruel Intentions” şi din „I Know What You Did Last Summer”), William H. Macy (l-am văzut în multe filme, deşi momentan nu-mi vine nimic concret în minte; o să dau, totuşi, ca exemplu „Magnolia”), John Leguizamo (probabil cel mai des asociat cu Sid din franciza „Ice Age”), Josh Lucas (l-am văzut în „J. Edgar”), Michael Peña (pe el l-am văzut în „30 Minutes or Less”, deşi recunosc că n-am avut răbdare să văd filmul ăla până la capăt) şi Margarita Levieva (nu ştiam de unde îi recunosc figura – din „Spread”).

Bun, şi acum că am epuizat pomelnicul de actori, să trecem la poveste, despre care am spus deja că nu e originală ca temă. Rezumatul foarte pe scurt e următorul: personajul lui Matthew McConaughey este avocat al apărării, cu mai mult sau mai puţine scrupule şi aproape deloc reticent în a apăra orice infractor, însă în momentul în care descoperă că actualul client chiar e un scelerat cu tendinţe psihopatice, are o criză de conştiinţă şi face tot posibilul să îl bage la închisoare, chiar dacă este obligat de lege şi de privilegiul confidenţialităţii dintre avocat şi client să îl apere până la capăt. Şi de aici devine interesant. Tot filmul se transformă într-un şir de încercări şi acţiuni întreprinse pentru a-l „înfunda” pe client, presărat cu dialoguri interesante, tactici avocăţeşti, împuşcături, ameninţări, puţin umor, puţin romantism şi un final apoteotic, deşi cam previzibil.

Totuşi, în ciuda acestei aparente reţete ale succesului, filmul nu e interesant doar din motivele enumerate mai sus. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, tot ce am înşirat eu în paragraful anterior am mai văzut şi în alte filme. Ce e interesant la filmul ăsta e că ştii din primele 30 de minute ce urmează să se întâmple (deşi nu ştii şi cum, ce-i drept), însă povestea tot reuşeşte să te captiveze şi pentru următoarea oră şi jumătate, iar asta mi se pare a fi o strategie greu de dus la capăt. Aşa cum am spus şi mai devreme, plot-ul e foarte echilibrat, fără găuri, fără speculaţii, însă foarte bine gândit şi cu vreo două răsturnări de situaţie, ca să nu fie complet previzibil. În concluzie, măcar pentru rigurozitate şi varietatea aspectelor abordate, filmul e DE VĂZUT !! :)

OBSERVAŢII

Notă IMDb: 7.3

Notă personală: 7.5

Cast: Când a venit vorba de Matthew McConaughey, am zis pe la începutul „cronicii” că nu l-am mai văzut decât prin filme uşurele şi cu roluri nu foarte complexe. Ei bine, aici e cu totul altceva – e o altă latură a lui, prin care dovedeşte că poate juca şi roluri serioase. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Ryan Philippe, cel care a jucat rolul clientului vinovat.

Imagine: Categoria asta, la fel ca cea privitoare la coloana sonoră, nu apar prea des, însă de data asta chiar e cazul. Totul, de la title credits până la ultimul cadru este foarte bine gândit, iar montajul e deosebit prin originalitate şi inventivitate.

Coloană sonoră: Destul de cuprinzătoare, iar melodiile creează un melanj de genuri, majoritatea specifice afro-americanilor (jazz, R’n’B, Rap). În mod surprinzător, melodiile sunt atât de bine alese încât nici nu realizezi că se trece de la Bobby Bland la Eric B. & Rakim sau de la Marvin Gaye la Citizen Cope.