The Darkest Hour [2011]

            Revin, după o absenţă mai mult sau mai puţin îndelungată şi vorbesc astăzi despre un film oarecum paradoxal din punct de vedere al aşteptărilor, în sensul că te aştepţi să fie previzibil şi sec şi deşi este aşa, prin prisma unui număr nu chiar mic de aspecte, reuşeşte totuşi să te surprindă cu alte elemente. E şi nu e un film slab, dar e şi nu e un film bun, iar eu am încetat de mult să încerc să-l introduc într-una din categoriile astea două. Aş spune, totuşi, că e un pic subevaluat pe IMDb, dar asta o să „retuşez” eu la momentul potrivit. Până una alta, vă spun că o să vorbesc azi despre „The Darkest Hour”.

            În ceea ce priveşte cast-ul, nu ştiu dacă o să am pe cine să prezint prea mult, în sensul că nu recunosc decât doi dintre actori şi pe ăia doar după nume. Oricum, ca să fiu meticuloasă ca întotdeauna, o să-i menţionez pe Emile Hirsch (eu l-am văzut când era mai tânăr în „The Girl Next Door”, dar a mai jucat şi în „Into the Wild” şi „Milk”), Max Minghella (pe el l-am văzut cu roluri secundare în „The Social Network” şi „How to Lose Friends & Alienate People”), Olivia Thirlby („Juno” şi „No Strings Attached”, deşi nu mi-o amintesc în niciunul din ele şi acelaşi lucru cred că o să fie valabil şi pentru restul cast-ului), Rachael Taylor (aparent, „Transformers”, dar cred că a avut un rol minor), Joel Kinnaman („The Girl with the Dragon Tattoo”, din nefericire, varianta americană, nu cea suedeză) şi Veronika Vernadskaya (pentru care se pare că acesta a fost al doilea rol din carieră). Ei sunt personajele oarecum principale, deşi filmul fiind apocaliptic (după cum cred că v-aţi dat seama din titlu), până la final e evident că nu scapă toţi. 

            Bun. Văd că am scris destul de mult la partea cu cast-ul, deşi nu credeam că o să am ce. Să trecem acum la filmul propriu-zis. Ideea e destul de simplă, am mai văzut-o în zeci de alte filme, pusă în aplicare mai mult sau mai puţin prost şi e următoarea: a venit sfârşitul lumii sau! ne invadează extratereştrii sau! cum supravieţuieşte un grup de tineri în condiţii extrem de vitrege. Evident, aşa cum am spus şi mai devreme, în filmele de genul ăsta trebuie să moară cel puţin două din personajele relativ principale (de data asta au fost mai multe), trebuie să existe situaţii tensionate şi măcar câteva aluzii fine la o potenţială idilă între un el şi o ea, dacă vor supravieţui, bineînţeles. Până aici, nimic nou. O să dau, totuşi, credit regizorului (un anume Chris Gorak) şi scenariştilor pentru că au ales altă locaţie în afară de veşnicul teritoriu american (şi aici nu includ Canada şi Mexic), şi anume Moscova. Ei bine, avem doi tipi care vin să facă o tranzacţie la Moscova, află că potenţialul cumpărător le-a tras ţeapă, se duc într-un club, apar şi tipele (tot două) şi bum!, cei cinci (adică ei doi, ele două şi cumpărătorul) se trezesc că trebuie să facă faţă unei catastrofe de ordin mondial.

            O altă idee care mi s-a părut interesantă este faptul că extratereştrii nu pot fi văzuţi cu ochiul liber decât foarte vag, fiind protejaţi de un câmp magnetic aproape invizibil, iar singura metodă prin care îşi anunţă prezenţa sunt luminile din jur care încep să pâlpâie, deşi toate sursele de iluminat s-au ars din secunda unu. În plus, metoda de eradicare a rasei umane e oarecum deosebită: pură dezintegrare, reprezentată din punct de vedere grafic într-un mod foarte interesant. La fel de interesante sunt şi metodele folosite pentru a-i extermina pe extratereştri (nu vreau să dau prea multe spoilere, totuşi) sau cele pentru a se apăra de ei, gen „armură” improvizată din orice obiect metalic sau becuri atârnate la gât pentru a semnala prezenţa extratereştrilor (ţin să menţionez că în film apare şi o pisică înfăşurată în instalaţie de pom de Crăciun – absolut genial!). Am enumerat multe plusuri. De ce nu intră filmul clar la categoria „bun”? Păi, e previzibil de la cap la coadă, uneori până la nivelul replicilor (noroc că nu ţine decât 89 de minute), jocul actorilor mi s-a părut destul de forţat şi de nenatural, iar unele scene au fost de-a dreptul neverosimile. Cu toate astea, cred că fiecare trebuie să decidă dacă filmul e o pierdere de vreme sau nu, dar pentru asta, trebuie văzut, aşa că, DE CE NU ? :)

OBSERVAŢII

Notă IMDb: 4.9

Notă personală: 5.5

Cast: Dacă n-am mai spus-o până acum, deşi nu cred, o spun acum: un actor nu trebuie să fie deja consacrat ca să fie bun, însă, în filmul ăsta, mie, personal, mi s-a părut că actorii fac un efort ca dialogurile să pară naturale, iar asta nu-i niciodată un lucru bun.

Plot: Cum am zis şi în primul paragraf, previzibil până la enervant din punct de vedere al acţiunii în linii mari: nu ţi-e prea greu să-ţi dai seama când urmează să moară cineva sau când o să aibă loc un nou atac. Pe de altă parte, sunt câteva aspecte care compensează în mare măsură lipsa de imaginaţie cu care a fost conceput firul narativ.

Imagine: Dacă n-are povestea ţeapănă, măcar să dea pe spate cu efectele vizuale, aşa că tot e bine. De la modul în care e decimată rasa umană, la aspectul extratereştrilor (cu sau fără scutul magnetic aproape invizibil) şi până la coloanele lor care forează scoarţa pământului în căutare de metale, totul e bine gândit, bine executat şi destul de original.

Titlu: Mi-a plăcut dublul sens: aluzia la faptul că toată planeta s-a cufundat într-o beznă totală odată cu invazia, dar şi referinţa la sintagma folosită de către premierul britanic Winston Churchill în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a descrie perioada cuprinsă între căderea Franţei în 1940 şi invazia U.R.S.S. de către Germania nazistă în 1941.