Dinner for Schmucks [2010]


 
            Dacă vă aduceţi aminte, când am vorbit despre „The Hunger Games” am spus că face parte din categoria filmelor care îţi trezesc emoţii atât de puternice şi atât de variate, dintre care cea mai puternică e furia. Ei bine, filmul despre care o să vorbesc azi face parte din aceeaşi categorie. Ce-i drept, cuvântul „furie” e cam dur, aşa că o să folosesc un termen mai blând: „enervare”. Ultimul film pe care l-am văzut a reuşit să-mi creeze o stare de nervozitate direcţionată către personajele principale, ceea ce aş spune eu că e mai degrabă un lucru bun decât unul rău, dar nu o să intru în detalii chiar de acum. Deci, filmul de azi se numeşte „Dinner for Schmucks”.


            Să trecem în revistă cast-ul. Îi avem pe Steve Carell („Bruce Almighty” şi „Date Night”) în rol de idiotul numărul 1, pe Paul Rudd („Role Models” şi „I Love You, Man”) într-un rol de om serios, diferit oarecum de cele cu care ne-a obişnuit până acum, pe Zach Galifianakis („The Hangover”, toate cele trei părţi şi „Due Date”), pe Jemaine Clement („Men in Black 3” şi „Rio”), pe Stephanie Szostak („The Devil Wears Prada” şi „Iron Man 3”), pe Bruce Greenwood („Star Trek”, varianta din 2009 şi „I, Robot”) şi pe inegalabilul David Walliams (dacă până acum n-aţi văzut niciun episod din „Little Britain”, e cazul s-o faceţi cât mai repede), printre mulţi alţii.

            Şi acum că am terminat cu capetele de afiş, să trecem la povestea propriu-zisă, care se învârte în jurul personajului lui Paul Rudd (pe nume Tim), un manager în ascensiune a cărui promovare depinde de cât de mult reuşeşte să-şi impresioneze şeful. Până aici nimic spectaculos, numai că totul depinde de o cină organizată de acesta din urmă (de unde şi titlul filmului), cină la care este invitată doar o parte a consiliului director şi la care fiecare invitat trebuie să aducă cu el câte un tăntălău de care toată lumea să râdă. Evident, la final, cel mai mare idiot primeşte premiul cel mare. Ei bine, „idiotul” lui Tim este jucat de Steve Carell şi este un tip naiv, care mai mult încurcă decât să ajute, care are ca hobby împăierea şoriceilor şi îmbrăcatul acestora în tot felul de costumaşe şi care îi transformă viaţa într-un calvar lui Tim în numai câteva zile.

            Ce mi-a plăcut la film, lăsând la o parte seria de clişee, gen a fi sau a nu fi etic, cum să-ţi recâştigi iubita şi revelaţia dinspre final, conform căreia prietenia e mai presus de orice, a fost ideea în sine a cinei pentru fraieri. Mai mult, seria de belele şi necazuri pe care le creează Barry, personajul lui Steve Carell, pare a fi desprinsă din gagurile lui Benny Hill sau ale lui Mr. Bean. Încurcăturile se ţin lanţ şi, deşi ca telespectator ajungi la un moment dat să te enervezi şi să-ţi doreşti ca Barry să primească un pumn în meclă, candoarea şi bunele sale intenţii te fac să înţelegi de ce Tim are atât de multă răbdare. Filmul e plin de personaje care mai de care mai excentrice, printre care un artist nonconformist cu o atracţie inexplicabilă pentru lumea animală, şeful Fiscului care susţine că îi citeşte mintea lui Barry, o tipă înnebunită după Tim care îi distruge la un moment dat şi casa, şi Porsche-ul şi tot aşa. Cu alte cuvinte, pentru o porţie bună de râs, filmul merită văzut, aşa că, DE CE NU? :)


OBSERVAŢII

Notă IMDb: 5.8
Notă personală: 6.3
Cast: Pe Zach Galifianakis îl ştiam capabil să joace rolurile unor personaje cel puţin ciudate, dar pe Steve Carell eu nu prea l-am văzut decât în filme în care are roluri relativ serioase. Ei bine, de data asta m-a surprins plăcut cu un rol mai uşurel, dar pe care l-a executat cu măiestrie, încât ai putea să juri că n-a depus nici cel mai mic efort ca să se transpună în pielea unui om cu serioase probleme emoţionale.
Plot: Repet, mi-a plăcut mult ideea unei cine pentru idioţi, însă şi mai mult mi-a plăcut complexitatea firului narativ. De obicei, comediile de genul ăsta sunt destul de liniare, urmărind unul sau un grup de personaje de-a lungul poveştii, însă de data asta, plot-ul are foarte multe ramificaţii şi chiar dacă în centrul atenţiei rămân tot Tim şi Barry, ai senzaţia că se întâmplă foarte multe lucruri într-un timp foarte scurt, ceea ce face ca povestea să pară puţin mai complexă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu