Take This Waltz [2011]



            Revin la triada magică, cea care s-a destrămat după ce am văzut „Pacific Rim”, şi o să vorbesc azi despre un film pe care nu foarte multă lume o să-l digere şi nu pentru că ar fi el psihologic la nivelul la care se joacă, la propriu, cu mintea telespectatorilor. Nu, spun că e mai greu de digerat pentru că e un film destul de static, cu un subiect nu foarte complex şi o abordare relativ simplă, dar destul de ciudăţică în acelaşi timp. Mai mult, e un film la care majoritatea masculilor feroce or să renunţe după maxim 15 minute, catalogându-l drept „plictisitor” (sau alte variaţii pe temă), deci publicul-ţintă e destul de restrâns şi compus, aş zice eu, în principal din femei. Mă rog, urmează să dezbatem mai pe larg după ce vorbim despre cast. Să vă dau, totuşi, titlul: „Take This Waltz”.


            Până la prezentarea actorilor, vreau să menţionez că regizorul este o anume Sarah Polley, despre care am aflat consultând IMDb-ul că este şi actriţă, cu roluri în filme gen „Dawn of the Dead” sau „Splice”. Destul de impresionant, zic eu. În fine… În filmul de faţă îi avem pe Michelle Williams (am văzut-o în foarte multe filme; dau ca exemplu filmul de pe locul 1 din topul preferinţelor mele, „Brokeback Mountain”, şi încă două: „Blue Valentine” şi „Shutter Island”), Seth Rogen (pe care îl văd pentru prima dată şi în altfel de rol decât cele uşurele cu care ne-a obişnuit până acum din „Pineapple Express”, „Knocked Up” sau „You, Me and Dupree”) şi Luke Kirby (nu cred că l-am mai văzut nicăieri până acum, aşa că dau două exemple aleatorii: „Fury” şi „Shattered Glass”) în rolurile principale, invitat special fiind Sarah Silverman (o ştim ca fiind fosta iubită a lui Jimmy Kimmel – şi creatoare a faimosului videoclip cu numele „I’m F*@#ing Matt Damon”, din filme gen „School of Rock” şi din animaţii gen „Wreck-It Ralph”).

            Bun. Să vedem despre ce e vorba în film. Povestea este centrată pe Margot, o tânără căsătorită de 5 ani, cu o căsnicie (aparent) fericită, care cunoaşte un bărbat într-o călătorie de afaceri de care este atrasă instant. Chimia dintre ei e aproape palpabilă, iar povestea se complică în momentul în care cei doi realizează că locuiesc pe aceeaşi stradă. Ei bine, din momentul ăsta încolo filmul devine un soi de analiză a relaţiilor interpersonale şi mai cu seamă a mentalităţii umane atunci când este pusă în situaţia de a face o alegere, luând în calcul şi riscurile şi eventualele consecinţe negative.

            Deşi nu îşi înşală propriu-zis soţul (adică pe Seth Rogen; de aia am zis că e un alt fel de rol), Margot nici nu îi mai este loială la nivel sentimental, dat fiind conflictul interior şi iminenţa cu care trebuie să decidă cu cine va rămâne. Mă opresc aici ca să nu divulg chiar tot scenariul. Cert e că filmul, deşi static şi monoton ca punere în scenă are un subiect interesant, tratat impecabil, personaje veridice cu care poţi uşor empatiza şi în locul cărora te poţi transpune aproape instantaneu şi reprezintă, practic, un studiu al complexităţii sentimentelor umane, de la neîmplinire şi frustrare la extaz şi încântare. Repet, publicul-ţintă e restrâns şi bine delimitat, însă cu puţină răbdare şi acceptând faptul că cea mai alertă scenă se petrece în piscină, filmul merită văzut, aşa că DE CE NU ? :)


OBSERVAŢII

Notă IMDb: 6.5
Notă personală: 6.5
Cast: Michelle Williams e expertă în roluri de femeie instabilă emoţional, uşor depresivă şi nemulţumită de ce se întâmplă în viaţa ei, aşa că rolul ăsta i s-a potrivit ca o mânuşă. Eu, însă, am fost impresionată de Seth Rogen şi nu pentru că ar fi avut el cine ştie ce replici profunde, ci pentru că rolul nu a fost unul de (semi-)bufon, ca de obicei. Oricum, sper să-l mai văd în astfel de roluri de om „serios”.
Titlu: Da, titlul pare nepotrivit şi neinspirat, dar este, de fapt, inspirat de melodia cu acelaşi titlu a lui Leonard Cohen, „Take This Waltz” (Cohen însuşi a adaptat versurile după poemul „Pequeño vals vienés” al lui Federico Garcia Lorca). Melodia face parte din coloana sonoră şi redă la perfecţie starea de nelinişte, indecizie şi melancolie aproape dureroasă prezentă de-a lungul întregului film.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu