Revin la deja clasica mea pasiune
(ca să nu zic obsesie) pentru filmele europene, de data asta cu un film
franţuzesc destul de ciudăţel. Ce-i drept, în ceea ce priveşte filmele
franţuzeşti există o diferenţă vizibilă între cele făcute în perioada cuprinsă
între anii ’60 şi ’80, să zicem, şi cele făcute după 2000, în sensul că
abordarea, în general, şi punerea în scenă, în particular, ale poveştii sunt cu
totul aparte, cristalizându-se deja un stil deosebit, tipic francezilor. În
fine, bat câmpii. Vorbim azi despre „L’Age d’Homme…
Maintenant ou Jamais!” (în traducere liberă, „Vârsta bărbatului… acum ori
niciodată!”).
Scurt şi la obiect, trecem prin cast, din care eu, una, nu recunosc pe
nimeni, deşi actorii francezi nu-mi sunt complet străini. Mă rog, în rolurile
principale îi avem pe Romain Duris şi Aïssa Maïga (ea a
jucat şi în „Paris, Je T’aime”,
din câte am înţeles) cărora li se adaugă Clément Sibony (el
cică a jucat şi în „The Tourist”,
deşi eu recunosc că nu mi-l aduc aminte) şi Rachid Djaidani în
roluri mai degrabă recurente decât secundare, deşi exprimarea e relativ
forţată. În rest, filmul nu abundă de personaje, iar cele care sunt apar doar
în anumite scene, fără a li se menţiona măcar numele; eu zic că asta e o metodă
de a sugera că relevanţa lor atinge cote infime.
Cât despre poveste, poate că v-aţi
dat seama din titlu, poate că nu, dar aceasta e centrată pe un cuplu şi, mai
precis, pe perspectiva masculină asupra vieţii (în doi sau de unul singur), a
cuplurilor, în general şi a dragostei, în linii mari. Protagonistul, Samuel, în
vârstă de 30 de ani, se trezeşte într-o dimineaţă „bântuit”de gânduri care mai
de care mai profunde şi toate se învârt în jurul relaţiei de un an pe care o
are cu Tina, relaţie în care se simte fericit, dar nesigur pe el însuşi.
Practic, întreg filmul e o dezbatere interioară a lui Samuel cu el însuşi (sau
cu imaginea lui Leonardo da Vinci – deh, omul are o imaginaţie foarte bogată şi
e clar că da Vinci e idolul lui!) privind o decizie foarte importantă: să îşi
asume un angajament faţă de iubita lui, ştiind că ea cel mai probabil îşi
doreşte o relaţie serioasă, sau să se despartă de ea ca să n-o mai ţină
încurcată, convins fiind oricum că nu e suficient de bun pentru ea?
Ei bine, deşi subiectul pare anost,
v-am mai zis că e tratat într-un mod aparte de către scenaristul şi regizorul Raphael Fejtö. În
primul rând, trebuie menţionate insert-urile
de cadre şi scene cel puţin ciudate şi aparent complet nelalocul lor într-un
film ce se vrea a fi o comedie romantică. Ei bine, toate scenele de dialog cu
da Vinci, precum şi altele asemănătoare au rolul de a ne arăta nouă ce se
petrece în mintea lui Samuel. Mai mult, conversaţiile dintre personaje sunt
spirituale, deşi nu obositoare prin lungime sau profunzime, iar unele momente
sunt de-a dreptul ilare (scena cu tipa pe care Samuel o agaţă într-un club şi
la care ajunge acasă, de exemplu). Iar ce e şi mai fascinant e faptul că Tina
nu bănuieşte nimic din frământările interioare ale iubitului său, în timp ce
prietenii lui Samuel au fiecare o altă viziune despre dragoste şi împlinire,
oferind, evident, sfaturi derutante. Cu alte cuvinte, filmul e uşor de văzut şi
de digerat, aşa că, DE CE NU ? :)
OBSERVAŢII
Notă IMDb: 4.9
Notă personală: 5.3
Plot: Mie cel mai mult mi-au plăcut momentele în care se schimbă cadrul şi se
trece de la povestea standard a filmului la un plan imaginar, în care Samuel e
întotdeauna protagonistul şi în care are câte o mică revelaţie mulţumită
conversaţiilor cu sine însuşi. Mi-a amintit oarecum de „Narco” (sau, mă rog, „The Secret Adventures of Gustave
Klopp”), un alt film franţuzesc extraordinar în care se trece foarte des
(şi uneori neclar) de la real la imaginar.
Coloană sonoră: Absolut genială şi foarte în raport cu perioada
în care a ieşit filmul! O să dau doar două exemple de melodii pe care le puteţi
auzi pe fundal, şi anume Amy Winehouse – „I’m No Good” şi Mika – „Relax, Take it Easy”.
Deci, bilă albă, zic eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu