The Five-Year Engagement [2012]

            Nu mai văzusem de mult timp un film care să se încadreze aproape perfect în categoria „comedie romantică” şi recunosc că îmi era chiar dor să văd o poveste de dragoste cu final fericit şi tot tacâmul. Cu toate astea, filmul despre care o să vorbesc azi, deşi conţine toate elementele-cheie care garantează obţinerea unei romanţe idilice, prezintă, totuşi, telespectatorilor o abordare mult mai realistă şi mai verosimilă, punând accentul pe anumite obstacole ce survin de-a lungul unei relaţii şi pe metodele de a le depăşi. Deci, în regia lui Nicholas Stoller („vinovat” de „Forgetting Sarah Marshall” şi „Get Him to the Greek”), azi despre „The Five-Year Engagement”.

            În rolurile principale, Jason Segel (am vorbit despre el acum puţin timp, când am prezentat „Jeff, Who Lives at Home” şi ţin să menţionez că am fost foarte impresionată când am aflat că e responsabil şi de scenariu, împreună cu Nicholas Stoller) şi Emily Blunt (una dintre actriţele mele preferate, pe care am văzut-o în nenumărate filme, de la „Looper” la „The Young Victoria” şi de la „Wild Target” la „The Adjustment Bureau”). Restul cast-ului îi include pe Chris Pratt („Wanted” sau „What’s Your Number?”), Jacki Weaver (am menţionat-o când am vorbit despre „Silver Linings Playbook”), Rhys Ifans („The Amazing Spider-Man” şi „Notting Hill”, printre altele), Mindy Kaling (pe ea o ştiu din „No Strings Attached” şi am aflat că a şi pus voce pe diferite animaţii, gen „Despicable Me” sau „Wreck-It Ralph”) şi mulţi, mulţi alţii, mai mult sau mai puţin cunoscuţi.

            Bun. Avem, deci, un el şi o ea (Tom şi Violet) care formează un cuplu extrem de reuşit, idilic chiar, aş zice eu, care se logodesc în ziua în care serbează un an de când se cunosc. Din nefericire, logodna pare a fi doar primul pas şi cel mai uşor către o viaţă în doi întrucât, aşa cum o spune foarte clar şi titlul (nu sunt convinsă că e vorba fix de cinci ani, dar nu cred nici că a fost ales aleatoriu), în viaţă mai şi intervin diverse, astfel încât planurile de acasă să nu se potrivească cu cele din târg. În cazul de faţă, e vorba despre succesul profesional al unuia din ei (mai exact, al lui Violet) în detrimentul potenţialelor reuşite ale lui Tom, ceea ce duce la înstrăinarea progresivă, dar inevitabilă a celor doi.

            Mie mi-a plăcut foarte mult elementul de realism al filmului, spre deosebire de majoritatea comediilor romantice care, chiar dacă abordează şi laturile neplăcute ale unei relaţii, o fac, totuşi, într-un mod „îndulcit”, ca să zic aşa, de teamă de a nu strica buna dispoziţie curcubeică a telespectatorilor. Ei bine, filmul ăsta abundă de momente dramatice, însă sunt atât de frumos şi de inspirat îmbinate cu cele romantice sau amuzante încât atmosfera rămâne, totuşi, light. Şi chiar dacă eu am vărsat vreo două lacrimi la final (pentru că sunt femeie!), deznodământul a fost unul firesc, fericit, evident şi fără să pară a urma forţat unei succesiuni de evenimente puţin mai triste. Cu alte cuvinte, pentru o doză bună de romantism, DE CE NU? :)

OBSERVAŢII

Notă IMDb: 6.2

Notă personală: 6.5

Cast: Bilă albă pentru Jason Segel pentru un nou rol diferit de cele cu care ne-a obişnuit până acum şi un personaj întruchipat cu mare măiestrie, cu toate calităţile şi defectele pe care le poate avea un bărbat frustrat de lipsa proprie de succes coroborată cu succesul logodnicei.

Plot: Pentru un film care se vrea a fi uşurel, că doar de aia e comedie romantică, „The Five-Year Engagement” ţine destul de mult – 124 de minute. Cu toate astea, nu am simţit nicio secundă că povestea ar fi diluată, trasă de păr sau lungită excesiv. În plus, mi s-a părut excelent modul în care regizorul a creat un echilibru între momentele triste şi cele vesele.

Coloană sonoră: Foarte bună şi dominată de Van Morrison, căruia i se alătură nume variate precum Mark Ronson, Los Lobos, Amy Winehouse sau Billy Joel.