Limitless [2011]

            Alaltăseară am revăzut „Limitless”, un film pe care l-am văzut la vremea lui şi pe care am simţit nevoia să-l revăd şi nu doar pentru că-mi place cum joacă Bradley Cooper, ci şi din o sumedenie de alte motive pe care o să le menţionez cât de curând. Cert e că mi s-a părut o poveste deosebită, originală, cu un scenariu foarte complex şi foarte bine pus la punct şi cu o punere în scenă absolut genială (din nou, revin imediat cu detalii mai specifice), ceea ce mă face să-i acord regizorului Neil Burger o mare bilă albă. Paranteză, Neil Burger s-a ocupat şi de „The Illusionist”, ceea ce cred că spune foarte multe. În fine, să intrăm în detalii.


            Aşa cum am spus deja, în rolul principal îl avem pe Bradley Cooper (devenit faimos, aş zice eu, pentru seria „The Hangover” şi care pe mine m-a impresionat cu rolul din „Silver Linings Playbook”). Lui i se alătură Abbie Cornish (despre care am vorbit destul de recent, când am prezentat „The Girl”) şi marele Robert De Niro (nu cred că mai e nevoie de vreo prezentare). În plus, îi mai avem pe Andrew Howard (pe care eu, una, îl ştiu din „Lionheart” – de văzut pentru toţi cei pasionaţi de filmele istorice) şi Robert John Burke (Bart Bass din serialul „Gossip Girl”), printre mulţi alţii.

            Să vedem şi despre ce e vorba în film. În mare, despre o pastiluţă experimentală (numită NZT în film) care sporeşte capacitatea de utilizarea a creierului la 100%. Ce înseamnă asta? Păi, abilitatea de a învăţa limbi străine foarte repede, de a deprinde noi talente, de a lua decizii bazate pe examinarea unor alternative care, în mod normal, nici n-ar intra în calcul şi aşa mai departe. Ei bine, protagonistul, un scriitor aproape ratat pe nume Edward Morra intră în posesia pastilelor-minune şi întregul film ne prezintă modul în care viaţa sa evoluează într-un mod cât se poate de imprevizibil. Ar mai fi multe de spus aici, dar prefer să vă las să descoperiţi singuri, pentru că filmul e captivant încă de la title credits (care, apropo, sunt absolut geniale!).

            Ce mi-a plăcut mie la film atât de mult? Păi, în afară de prestaţiile actoriceşti ale lui Bradley Cooper şi, evident, De Niro, subiectul mi s-a părut cu totul deosebit, iar faptul că plot-ul e foarte complex, foarte ramificat şi că filmul începe, practic, de la jumătate, urmând apoi un flashback de vreo oră, toate astea te ţin în priză încă de la minutul 1. Deşi nu avem un număr prea mare de personaje, între cele care există e destul de greu de stabilit care sunt conexiunile existente. În plus, deşi ai de multe ori senzaţia că Eddie Morra nu mai are cum să scape dintr-o anumită situaţie, regizorul împinge lucrurile şi mai departe (e o anumită scenă spre finalul filmului care pe mine m-a şocat de-a binelea). Pe scurt, despre filmul ăsta numai de bine, aşa că e neapărat DE VĂZUT !! :)


OBSERVAŢII

Notă IMDb: 7.3
Notă personală: 8.0
Cast: Bilă albă pentru Bradley Cooper pentru că a reuşit să redea acelaşi personaj în două „stări” diametral opuse: sub influenţa NZT sau nu, iar diferenţele sunt mai mult decât vizibile.
Imagine: Eu sunt topită după title credits, în sensul că metoda de filmare e incredibilă -  camera e în mişcare, însă ai senzaţia că se filmează din aproape în aproape, din zoom în zoom. Ca să nu mai zic că toate cadrele sunt bine gândite şi alese pe sprânceană, iar unghiurile sunt cel puţin neortodoxe în cadrul anumitor scene.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu